Dictionar

electrizat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (v. electriza)

1. adj. care a fost supus electrizării; încărcat cu electricitate.
2. (fig.) asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă; înflăcărat, entuziasmat.
3. s.n. electrizare.
 

ciclotron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cyclotron)

1. accelerator ciclic de particule atomice grele, electrizate, în care aceste particule descriu traiectorii spirale într-un câmp electric alternativ, după care părăsesc acceleratorul cu energii foarte mari.
 

electrizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électrisant)

1. care are proprietatea de a electriza; care electrizează.
2. (fig.) care provoacă un mare entuziasm; (înv.) electrizator.
 

electrodinamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électrodynamique)

1. adj. referitor la electrodinamică.
2. (despre instrumente de măsurat, relee etc.) bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric.
3. s. f. ramură a fizicii care studiază proprietățile electrice și magnetice ale materiei.
4. ~ă cuantică = teoria interacțiunilor electromagnetice dintre particulele elementare electrizate.
 

ion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ion)

1. particulă electrizată de sarcină pozitivă (cation) sau negativă (anion), provenind dintr-un atom (sau grup de atomi).
 

electricesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (electric + -esc)

1. care aparține electricității; referitor la electricitate; de electricitate.
2. care are energie legată de prezența electricității; care este generat de electricitate.
3. care poate fi electrizat.
4. (sinon.) electric.
 

electrizabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électrisable)

1. care poate fi electrizat.
2. care este capabil să preia sau să formeze electricitate statică.