Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Elektromagnet)
1. corp feromagnetic magnetizat temporar sub acţiunea unor curenţi electrici de conducţie.
2. aparat electric format dintr-un miez feromagnetic înfăşurat într-un fir, care îl magnetizează temporar sub acţiunea curenţilor electrici ce străbat acel fir.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. électromagnétique)
1. referitor la electromagnetism.
2. câmp ~ = stare fizică particulară a spațiului în care există, în același timp, un câmp electric și unul magnetic.
3. (despre instrumente de măsurat, relee etc.) bazat pe acțiunea unui electromagnet asupra unei piese feromagnetice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électromagnétisme)
1. ramură a fizicii care studiază interacţiunile dintre curenţii electrici şi câmpurile magnetice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actinométrie)
1. disciplină care studiază radiaţiile electromagnetice din atmosferă.
2. măsurare a radiaţiilor din atmosferă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anéchoïde)
1. (despre încăperi, spaţii) lipsit de ecou.
2. se spune despre un loc care nu produce ecou și ai cărui pereți absorb sunetul sau undele electromagnetice (ex. cameră ~ă).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antenne, lat. antenna)
1. fiecare dintre cele două organe de simţ, firişoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor şi miriapodelor.
2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de recepţie a undelor.
3. vergă a unei vele latine, foarte lungă, ascuţită la extremităţi.
4. (fam.; pl.) sursă de informaţii.
5. filială, unitate subalternă detaşată pe lângă un organism central.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antiparasite)
1. (despre dispozitive, antene etc.) care combate sau reduce perturbaţiile electromagnetice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. aura)
2. stare particulară care precedă o criză de epilepsie.
3. fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiaţii ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bande, germ. Band)
1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva.
2. parte lungă și îngustă a unei suprafețe.
3. fir de circulație pe o stradă sau șosea.
4. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe.
5. parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă.
6. ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul.
7. (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif.
8. margine elastică de la masa de biliard.
9. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos.
10. în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului.
11. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice.
12. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată.