Rezultate secundare (Electromagnetică):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. aura)
2. stare particulară care precedă o criză de epilepsie.
3. fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiaţii ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brouillage)
1. faptul de a bruia; perturbare electromagnetică voită a recepţiei undelor radioelectrice prin emiterea de semnale parazite cu aceeaşi frecvenţă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cosmique, lat. cosmicus)
1. referitor la cosmos, din cosmos; universal.
2. raze ~e = radiaţii ionizate cu o mare putere penetrantă, care străbat atmosfera în direcţie aproape verticală; spaţiu ~ = spaţiu interplanetar; radiaţie ~ă = radiaţie corpusculară şi electromagnetică din spaţiul cosmic.
3. (fig.) de proporţii fantastice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hyperfréquence)
1. frecvenţă foarte înaltă a unei mişcări periodice.
2. undă electromagnetică cu lungime de ordinul centimetrului, mai ales în radar.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. inducere)
1. a împinge, a îndemna pe cineva să facă ceva; a incita; a determina.
3. (log.) a face un raţionament inductiv.
4. a produce o inducţie electromagnetică.
5. a produce, a cauza, a provoca.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inductif, lat. inductivus)
1. care procedează prin inducție, rezultă dintr-o inducție.
2. (fizică) care se referă la inducție (electromagnetică); care se datorează fenomenelor de inducție.
3. metodă ~ă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză.
4. (electr.) circuit ~ = circuit unde are loc inducția; circuit cu inducție proprie.
5. (logică) (anton.) deductiv.