Dictionar

Rezultate secundare (Electromagnetică):

Aură

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. aura)

1. aureolă (5).

2. stare particulară care precedă o criză de epilepsie.

3. fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiaţii ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică.


Bruiaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brouillage)

1. faptul de a bruia; perturbare electromagnetică voită a recepţiei undelor radioelectrice prin emiterea de semnale parazite cu aceeaşi frecvenţă.


Cosmic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cosmique, lat. cosmicus)

1. referitor la cosmos, din cosmos; universal.

2. raze ~e = radiaţii ionizate cu o mare putere penetrantă, care străbat atmosfera în direcţie aproape verticală; spaţiu ~ = spaţiu interplanetar; radiaţie = radiaţie corpusculară şi electromagnetică din spaţiul cosmic.

3. (fig.) de proporţii fantastice.


Hiperfrecvenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hyperfréquence)

1. frecvenţă foarte înaltă a unei mişcări periodice.

2. undă electromagnetică cu lungime de ordinul centimetrului, mai ales în radar.


Induce

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. inducere)

1. a împinge, a îndemna pe cineva facă ceva; a incita; a determina.

2. a ~ în eroare = a înşela.

3. (log.) a face un raţionament inductiv.

4. a produce o inducţie electromagnetică.

5. a produce, a cauza, a provoca.


Inductiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inductif, lat. inductivus)

1. care procedează prin inducție, rezultă dintr-o inducție.

2. (fizică) care se referă la inducție (electromagnetică); care se datorează fenomenelor de inducție.

3. metodă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză.

4. (electr.) circuit ~ = circuit unde are loc inducția; circuit cu inducție proprie.

5. (logică) (anton.) deductiv.