Dictionar

electron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électron)

1. particulă elementară stabilă, cu cea mai mică sarcină negativă.
 

antielectron

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. antielectron)

1. (fiz.) antiparticulă a electronului; pozitron.
 

electron-volt

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électron-volt)

1. unitate de măsură a energiei egală cu energia câștigată de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt.
 

electronarcoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électronarcose)

1. anestezie profundă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; electrosomn.
 

electronastie

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT electronastia
2. FR électronastie
3. EN electronastie
4. DE Elektronastie
5. RU электронaстия
6. HU elektronasztia
 

electronavigație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électronavigation)

1. (mar.) metodă de navigație costieră cu ajutorul aparatelor electrice de navigație.
 

electronegativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électronégatif)

1. (despre elemente chimice) ai cărui atomi captează electroni, transformându-se în ioni negativi.
 

acceptor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accepteur)

1. (atom) capabil a primi electroni suplementari.
2. (substanță chimică) care poate fixa o altă substanță.
 

acustomat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Akustomat)

1. dispozitiv adaptor electronic pentru pornirea și oprirea automată a unui magnetofon.
 

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicație pe scrisori, colete etc. care conține numele și domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituție.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei mașini electronice unde se înregistrează o informație.
 

aeroelectronică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aéroélectronique)

1. aplicarea tehnicilor electronice în domeniul aviației; avionică.
 

analogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. analogique, lat. analogicus)

1. care se bazează pe analogie, care provine din analogie.
2. (despre semnale electronice) a cărui valoare poate fi reprezentată printr-o funcție continuă de timp.
3. (despre dispozitive electronice etc.) care generează, măsoară, prelucrează și stochează curenți și tensiuni electrice care variază în limite fixate.
 

anamorfoza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. anamorphoser)

1. a efectua o anamorfozare.
2. a realiza o deformare reversibilă a unei imagini folosind un sistem optic sau o transformare matematică.
3. a distorsiona imaginile unui film sau a unui program de televiziune folosind un sistem optic sau electronic, în vederea adaptării acestuia la un ecran de calculator sau de televiziune.