Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. électrostatique)
1. adj. referitor la electricitatea statică.
2. (despre instrumente de măsurat) bazat pe interacțiunea dintre două conductoare supuse unei diferențe de potențial.
3. s. f. ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. dessaleur)
1. aparat pentru desalinizare chimică sau electrostatică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. effluve, lat. effluvium)
1. emanație gazoasă a unor corpuri; emanație electrică sau magnetică.
2. (fig.) curent, flux fluid, suflu.
3. descărcare electrică, de slabă luminozitate, în jurul electrozilor aflați la o tensiune înaltă.
4. defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare pe o peliculă cinematografică la developare, datorită unei derulări prea rapide, când pelicula se încarcă electrostatic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électrocopie)
1. procedeu de reproducere bazat pe electrostatică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électromètre)
1. instrument electrostatic folosit în electrometrie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électrovalence)
1. legătură chimică stabilită între ioni cu sarcini electrice de semn contrar, datorită forţelor electrostatice de atracţie dintre aceştia.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. milliröntgen)
1. unitate electrostatică de radiaţie, a mia parte dintr-un röntgen.