Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. şcoala ~ă = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épigramme, lat. epigramma)
1. (ant.) inscripție pe pietre funerare, monumente, vase etc.
2. poemă scurtă pe orice temă, de felul celor cultivate în epoca elenistică la Alexandria.
3. specie de poezie scurtă, cu caracter satirizant, care se sfârșește printr-o poantă ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. paléochrétien)
1. referitor la începuturile creştinismului.
2. artă ~ă = arta primilor creştini, dezvoltată în Occident, ale cărei forme dovedesc legături profunde cu arta de tradiţie elenistică (picturi relativ rudimentare, scene şi motive pătrunse de un întreg simbolism).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr. évergétisme)
1. constituirea de clientele prin practicarea generozității.
2. (istorie) formă de generozitate practicată de notabili, devenită practic obligatorie pentru orice magistratură importantă din lumea elenistică și apoi din orașele latine și care constă în finanțarea unor banchete publice, spectacole gratuite, clădiri de utilitate publică etc.