Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. élève)
1. copil sau tânăr care primește educație, învaţă într-o şcoală sau care urmează o formă de învăţământ mediu sau elementar.
2. discipol, adept, urmaş, învăţăcel al unui maestru, al unei şcoli literare, doctrine etc.
3. (antonime) cunoscător, expert.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (elev + model)
1. elev strălucitor, care are note bune și al cărui comportament este exemplar.
2. (prin ext.) persoană sau entitate care respectă regulile, care urmează recomandările.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. |s’|élever)
1. tr. a pune sau a purta mai sus; a ridica.
2. a construi (în înălțime).
3. a trece la un nivel superior.
4. a aduce la un rang mai înalt, la un grad mai înalt; a evolua.
5. refl. a atinge un rang mai înalt; a (se) instrui.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. élevé)
1. înalt, ridicat; (fig.) nobil, sublim.
2. (despre stil) plin de rafinament; ales, îngrijit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. élévation, lat. elevatio)
1. înălţime morală, rafinament, distincţie.
2. reprezentare grafică, la scară, a feţelor verticale exterioare ale unei construcţii, ale unei maşini etc.
3. parte a unui element masiv de pod aflat deasupra terenului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. élévateur, germ. Elevator)
1. utilaj pentru transportul materialelor pe verticală la distanţe mici.
2. unealtă cu care se manevrează prăjinile de foraj, burlanele etc., exploatările petroliere.
3. (med.) instrument pentru îndepărtarea din ţesuturi a unor elemente dure.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. abondance, lat. abundantia)
1. cantitate mare, belşug; bogăţie.
2. cornul ~ei = corn cu fructe şi flori, simbol al belşugului.
3. (biol.) număr al indivizilor unei specii dintr-un releveu.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. académiste)
1. I. referitor la academism, care aparține academismului.
2. II. (rar) membru sau elev al unei academii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accessoiriste)
1. cel care întreţine şi plasează accesoriile în teatru, cinema şi televiziune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (actor + -ie)
1. arta sau ocupația de a interpreta roluri fictive în piese de teatru, filme sau televiziune; profesiunea de actor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. alatus)
1. (livr.) cu aripi; înaripat, elevat.
2. (bot.; despre organe) cu aspect de aripă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. altitude, lat. altitudo)
1. înălţime deasupra nivelului mării.