Dictionar

elitism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. élitisme, engl. elitism)

1. teorie care susține rolul determinant al elitelor în mișcarea istorică și în conducerea societății; teoria elitelor.
2. politică, sistem care vizează formula elitelor.
3. tendința de a avea în mod conștient o artă pentru elite.
 

prerafaelitism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. preraphaelitism, după fr. préraphaélisme)

1. curent afirmat deopotrivă în pictură și în poezie, în Anglia, la mijlocul sec. XIX, ca o reacție împotriva academismului, care, considerând operele predecesorilor lui Rafael ca apogeu al picturii, milita pentru o întoarcere la puritatea artei acestora.
 

prozelitism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prosélytisme)

1. zel în a face prozeliți.
2. devotament fanatic față de o religie, ideologie, doctrină.
 

satelitism

Parte de vorbire:  s.n. sg.  
Etimologie: (satelit + -ism)

1. sistem universal de dependență între diferitele corpuri cerești.
 

elită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. élite)

1. ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales.
2. de ~ = ales, deosebit.
3. parte a unei societăți împărțite în clase antagoniste, care are o poziție superioară în ansamblul grupului social respectiv.
4. teoria ~lor = elitism.
5. plantă izolată care întrunește în cea mai mare măsură complexul de caractere și însușiri pentru ameliorare.
 

elitist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. élitiste, engl. elitist)

1. de elită, care favorizează elita; care se referă la elită sau elitism; elitar.
 

mesianism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. messianisme)

1. credință într-un mântuitor divin al lumii, care apare în dogmele mozaice și creștine; curent filozofic idealist, bazat pe idei mistico-religioase, mesianice.
2. (prin ext.) ideologie care anunță o lume miraculoasă și decisiv mai bună.
3. atitudine profetică și de exaltare în împlinirea unei misiuni prin sacrificiu.
4. (psihiatrie) convingere delirantă a unui subiect care se identifică cu Mesia și încearcă să facă prozelitism.
 

prerafaelit, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. préraphaélite)

1. I. referitor la prerafaelitism, propriu prerafaelitismului; (rar) prerafaelist.
2. II. adept al prerafaelitismului (mișcare artistică, născută în Regatul Unit la mijlocul secolului al XIX-lea, care se inspiră din maniera și lucrările pictorilor italieni, predecesori ai lui Rafael); (rar) prerafaelist.