Dictionar

Rezultate principale (Emanaţie;):

Emanaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. émanation, lat. emanatio)

1. faptul de a emana; emitere, degajare.

2. ceea ce se degajă, exalație.

3. (p. ext.; ir.) rezultat al unor evenimente politice.

4. ~ vulcanică = emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; produs al acestei activități.

5. gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului.


Rezultate secundare (Emanaţie;):

Aromă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arome, lat., gr. aroma)

1. emanaţie a unor substanţe mirositoare; parfum.

2. substanţa însăşi.


Efluviu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. effluve, lat. effluvium)

1. emanație gazoasă a unor corpuri; emanație electrică sau magnetică.

2. (fig.) curent, flux fluid, suflu.

3. descărcare electrică, de slabă luminozitate, în jurul electrozilor aflați la o tensiune înaltă.

4. defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare pe o peliculă cinematografică la developare, datorită unei derulări prea rapide, când pelicula se încarcă electrostatic.


Emanatism

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Emanatismus, fr. émanatisme)

1. doctrină filozofico-religioasă panteistă potrivit căreia lumea s-ar naşte din substanţa divinităţii printr-un proces continuu de emanaţie; emanaţionism.


Evaporaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. évaporation)

1. acțiunea de a (se) evapora și rezultatul ei; evaporare.

2. transformarea mai mult sau mai puțin lentă a unui lichid în vapori.

3. (prin metonimie) vaporii care se formează la suprafața unui lichid, a unui corp solid.

4. eliminare sub formă de vapori a lichidului unui corp; emanație.

5. (var.) (înv.) evaporațiune.


Fluid, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fluide, lat. fluidus)

1. adj. (despre corpuri) care curge.

2. (despre circulaţia rutieră) fără ambuteiaje, fluent (2).

3. s. n. corp lichid sau gazos care-şi modifică forma sub acţiunea unor forţe oricât de mici.

4. (fig.) suflu, impuls, curent; emanaţie.


Fulguraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fulguration, lat. fulguratio)

1. fulgere fără tunet în regiunile înalte ale atmosferei.

2. scânteie electrică de înaltă frecvenţă pentru cauterizări.

3. (fig.) emanaţie bruscă.