Dictionar

emanație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émanation, lat. emanatio)

1. faptul de a emana; emitere, degajare.
2. ceea ce se degajă, exalație.
3. (p. ext.; ir.) rezultat al unor evenimente politice.
4. ~ vulcanică = emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; produs al acestei activități.
5. gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului.
 

aromă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arome, lat., gr. aroma)

1. emanație a unor substanțe mirositoare; parfum.
2. substanța însăși.
 

efluviu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. effluve, lat. effluvium)

1. emanație gazoasă a unor corpuri; emanație electrică sau magnetică.
2. (fig.) curent, flux fluid, suflu.
3. descărcare electrică, de slabă luminozitate, în jurul electrozilor aflați la o tensiune înaltă.
4. defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare pe o peliculă cinematografică la developare, datorită unei derulări prea rapide, când pelicula se încarcă electrostatic.
 

emanatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Emanatismus, fr. émanatisme)

1. doctrină filozofico-religioasă panteistă potrivit căreia lumea s-ar naște din substanța divinității printr-un proces continuu de emanație; emanaționism.
 

evaporație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. évaporation)

1. acțiunea de a (se) evapora și rezultatul ei; evaporare.
2. transformarea mai mult sau mai puțin lentă a unui lichid în vapori.
3. (prin metonimie) vaporii care se formează la suprafața unui lichid, a unui corp solid.
4. eliminare sub formă de vapori a lichidului unui corp; emanație.
5. (var.) (înv.) evaporațiune.
 

fluid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fluide, lat. fluidus)

1. adj. (despre corpuri) care curge.
2. (despre circulația rutieră) fără ambuteiaje, fluent (2).
3. s. n. corp lichid sau gazos care-și modifică forma sub acțiunea unor forțe oricât de mici.
4. (fig.) suflu, impuls, curent; emanație.
 

fulgurație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fulguration, lat. fulguratio)

1. fulgere fără tunet în regiunile înalte ale atmosferei.
2. scânteie electrică de înaltă frecvență pentru cauterizări.
3. (fig.) emanație bruscă.