Parte de vorbire: s.f.
Origine: (emancipa)
1. acțiunea de a (se) emancipa și rezultatul ei; emancipat, emancipație.
2. eliberare, punere sau ajungere în stare de independență; eliberare din iobăgie, din șerbie.
3. modernizare prin desprinderea de obiceiurile vechi.
4. (jur.) ieșire a unui minor de sub autoritatea părintească (sau a tutorelui) înainte de majorat.
5. scoatere a femeii, prin lege, din starea de dependență socială, economică și politică și acordarea de drepturi sociale, economice, politice egale cu ale bărbatului.
6. acordare de drepturi sociale, economice și politice unei categorii sociale.
7. luare de către un adolescent a unor libertăți nepotrivite pentru vârsta lui; (prin ext.) depășire a limitelor bunei cuviințe.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. emancipateur, lat. emancipator)
1. I. care emancipează, care eliberează dintr-o stare de dependență; emancipativ.
2. (despre legi) care certifică emanciparea.
3. II. principiu sau persoană care emancipează.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. émancipation, lat. emancipatio)
1. liberare a unui sclav potrivit uzanţelor dreptului roman.
2. emancipare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. peculium)
1. sumă de bani economisită de un sclav sau de un soldat roman, pe care acesta o primea la eliberare; gratificaţie acordată unui sclav roman de către stăpânul său.
2. economie realizată în folosul unui copil minor de către tutorele său, până la emancipare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sexisme)
1. ansamblul mişcărilor de emancipare feminine pentru a desemna atitudinea şi poziţia socială dominatoare a bărbaţilor în societate.