Dictionar

eminent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éminent, lat. eminens, dominant)

1. care se distinge prin calități deosebite; remarcabil, excelent, excepțional.
 

eminență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éminence, lat. eminentia)

1. titlu care se dă cardinalilor.
2. ~ cenușie = consilier intim, persoană influentă care manevrează din umbră un personaj oficial, un partid.
3. proeminență, ieșitură.
 

eminentisim, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (lat. eminintissimus, it. eminentissimo, fr. éminentissime)

1. I. foarte eminent.
2. (înv.) care iese în relief.
3. II. titlu dat cardinalilor.
4. persoană eminentă.
5. (var.) (înv.) eminintisim.
 

aculeu

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. aculeus)

1. (bot.) vârf ascuțit sau altă proeminență care crește pe o plantă; ghimpe, spin, ac.
 

antehelix

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. antehelix, fr. antéhélix)

1. proeminență a pavilionului urechii, situată înainte de helix.
 

antinion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + inion)

1. punctul cel mai proeminent al glabelei, opus inionului.
 

antitragus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antitragus)

1. una dintre proeminențele pavilionului urechii, opusă și posterioară tragusului.
 

apofiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apophyse, gr. apophysis, excrescenţă)

1. proeminență a unui os.
2. umflătură la baza unei capsule.
3. ramură secundară a unei roci eruptive.
4. mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei.
 

apofizită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apophysite)

1. (med.) osteită limitată la o apofiză; inflamația unei apofize, parte proeminentă a unui os.