emisie

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT emisio; abjectio
2. FR chute; expulsion
3. EN abjection; explosive abscission; forcible ejection
4. DE Abschleuderung
5. RU оттaлкивaние; отбрaсывaние; отстрелывaние
6. HU kibocsájtás, kisugárzás, kipufogás

demisie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démission, lat. demissio)

1. act prin care cineva renunță la o funcție, la o demnitate etc.

antenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antenne, lat. antenna)

1. fiecare dintre cele două organe de simț, firișoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor și miriapodelor.
2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de recepție a undelor.
3. vergă a unei vele latine, foarte lungă, ascuțită la extremități.
4. (fam.; pl.) sursă de informații.
5. filială, unitate subalternă detașată pe lângă un organism central.

dinatron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. dynatron)

1. tub electronic care se comportă ca și când ar avea o rezistență negativă.
2. efect care se manifestă prin micșorarea curentului anodic ca urmare a emisiei secundare la tetrode.

direcțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. directionnel)

1. care orientează, care arată direcția; care servește la dirijarea unei mișcări sau la indicarea unei direcții.
2. (despre radio) care emite pe un fascicul puțin divergent; directiv.
3. se spune despre o antenă care emite sau recepționează unde într-o singură direcție.
4. antenă ~ă = antenă de emisie sau recepție dotată cu directivitate.
5. (despre galerii de mină) care este săpat în lungul direcției straturilor.

emisiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. émissif)

1. care are proprietatea de a emite (radiații, lumină etc.) în toate direcțiile; emițător.
2. putere ~ă = putere de emisie.

fricativ, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.f.  
Etimologie: (fr. fricatif)

1. (consoană) a cărei emisie se realizează prin închiderea parțială a canalului vocal, astfel încât expirația produce un zgomot de frecare sau respirație (f, v, s, z, ș, h); constrictiv.

gonio 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gonio)

1. inv. instalație ~ = instalație de radiorecepție sau de radioemisie, cu ajutorul căreia se determină poziția unei (aero)nave.