Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. blanc)
1. spaţiu alb care desparte două cuvinte tipărite.
2. (inform.) zonă dintr-un suport de date care nu conţine înregistrări.
3. pauză albă şi tremurătoare care apare uneori în emisiunile tv.
Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (fr. radio, germ. Radio)
1. s.n. mijloc de comunicare prin radiodifuzare, caracterizat prin utilizarea sunetului fără imagine, spre deosebire de ziare (comunicare scrisă) și televiziune (comunicare prin sunet și imagine).
2. instalație de transmitere și de recepție a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparat de emisie și de recepție folosit în acest scop.
3. sistemul și activitatea de difuzare a programelor prin radio.
4. instituție care dirijează problemele referitoare la radio.
5. adj. inv. referitor la radioreceptoare.
6. referitor la emisiunile difuzate prin radio.
7. referitor la radiația electromagnetică.
8. ~casetofon = aparat care încorporează un radioreceptor și un casetofon.
9. ~navigant = radiotelegrafist îmbarcat la bordul unei aeronave sau nave.
10. ~-pirat = post de radio clandestin.
11. aparat de ~ = aparat de recepție radiofonică; radioreceptor.
12. operator-~ = operator specializat în transmisiile de radio.
13. post de ~ = post de emisiune radiofonică.
14. mini~ = aparat de radio de dimensiuni reduse.
Parte de vorbire: s.
Origine: (radio2 + ascultare)
1. ascultare a emisiunilor radio.
2. post, serviciu care se ocupă cu ascultarea emisiunilor radiofonice.
3. timp rezervat ascultării în emisiunile de radioamatori.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. radioreporter)
1. reporter pentru emisiunile de radio.
Parte de vorbire: s.
Origine: (radio2 + sextant)
1. aparat care serveşte la stabilirea poziţiei unei (aero)nave, pentru emisiunile radio ale aştrilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (tele2 + redactor)
1. redactor la emisiunile de televiziune.