Dictionar

Rezultate secundare (Emisă):

Emisar 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. émissaire, lat. emissarius)

1. trimis, însărcinat cu o misiune (specială); sol.


Emisar 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. émissaire)

1. colector (1) pentru evacuarea apelor în exces de pe terenurile desecate sau irigate, ori a apelor reziduale.

2. limbă de gheaţă scursă dintr-o calotă glaciară sau dintr-un gheţar.


Premisă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prémisse, lat. praemissa)

1. punct de plecare al unei acţiuni, argumentaţii etc.

2. idee de bază.

3. fiecare dintre primele două judecăţi ale unui silogism, din care se deduce concluzia.


Antecedent, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.

2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.

3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.

4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.

5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.

6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.

7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.

8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.

9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.


Asumpţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assomption, lat. assumptio)

1. (fil.) actul de a asuma, de a presupune.

2. (log.) premisă minoră.


Bancnotă

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Banknote, fr. bank-note)

1. hârtie-monedă emisă de o bancă, mijloc de plată; bilet de bancă.


Beta

Parte de vorbire: s.m. inv.
Origine: (fr. bêta)

1. inv. a doua literă a alfabetului grecesc (β, Β), corespunzând sunetului b.

2. radiaţie ~ = radiaţia emisă de nucleul izotopilor radioactivi, din electroni.


Biofoton

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. biophoton)

1. radiaţie luminoasă emisă de unele substanţe din organismele vii.


Episilogism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épisyllogisme)

1. silogism dintr-un polisilogism care are ca premisă concluzia silogismului anterior (prosilogism).