Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. émetteur)
1. adj. care emite; emitent, emisiv.
2. post ~ = post de radioemisiune.
3. s. n. dispozitiv, instalaţie care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsuri de curent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. radioémetteur)
1. instalaţie cu care se emit şi se transmit în spaţiu unde electromagnetice; emiţător radio.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. brouilleur)
1. emiţător radioelectric pentru bruiajul emisiunilor radiofonice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. coupler)
1. dispozitiv care permite a racorda două circuite electrice, de a cupla două organe tehnice.
2. ~ optic = dispozitiv dintr-un emiţător cu un receptor de lumină izolate electric, servind pentru transmisia unor semnale prin intermediul luminii; optocuplor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. émissif)
1. care are proprietatea de a emite (radiații, lumină etc.) în toate direcțiile; emiţător.
2. putere ~ă = putere de emisie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. emittente, lat. emittens)
1. adj. care emite (hârtii de valoare, bancnote, unde).
3. s. m. organism (stat, companie publică sau privată, organism internațional) care lansează un împrumut.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. feeder)
1. linie de transmisie a semnalului de înaltă frecvenţă de la emiţător la antenă sau de la aceasta la receptor.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (engl. quasag)
1. (astron.) obiect cosmic extragalactic, cu aspect de stea, emiţător de radiaţii ultraviolete intense.