Dictionar

emotiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. émotif, it. emotivo)

1. adj. referitor la emoție sau la afectivitate; afectiv, emoțional.
2. adj., s. m. f. (om) care se emoționează ușor; impresionabil.
 

emotivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émotivisme)

1. școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță.
 

emotivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émotivité)

1. însușirea de a fi emotiv; gradul de reactivitate a cuiva la factorii emotivi.
2. reacție emotivă exagerată.
 

absenteism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absență frecventă și nemotivată dintr-un loc de muncă.
2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.
3. neparticiparea la alegeri sau la ședințe politice.
4. ~ parlamentar = practică folosită de deputații opoziției constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.
 

afectivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affectivité)

1. ansamblu al proceselor afective.
2. comportare emotivă; sensibilitate sufletească.
 

anxios, -oasă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. anxieux)

1. (cel) care suferă de anxietate, care simte anxietate.
2. (persoană) care își face griji (sau temeri) nemotivate; (om) neliniștit, îngrijorat.
 

astenofobie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. asthenophobia)

1. teamă excesivă și nemotivată de oboseală; frică morbidă de oboseală.
 

dextrafobie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dextr/o/- + -fobie)

1. teamă patologică, nemotivată, față de orice obiect amplasat în dreapta bolnavului.
 

emotivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émotivisme)

1. școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță.