Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. complémentarisme)
1. teză fundamentală a empirismului logic, constând în asocierea, în cadrul aceleiaşi concepţii, a două metafizici tradiţionale în istoria gnoseologiei, empirismul şi logicismul, prin reducerea fenomenului la percepţii şi a esenţei la termenul în/prin care se formează noţiunea.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. empiriste)
1. I. referitor la empirism, sistem filozofic care consideră că toate cunoștințele noastre provin din experiență.
2. II. adept, partizan al empirismului.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (empiric + -esc)
1. care aparține empirismului; care se referă la empirism; care se bazează exclusiv pe experiență; empiric.