Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. entité, lat. entitas)
1. existenţă, realitate de sine stătătoare, delimitată.
2. (fil.) esenţa unui lucru, existentă independent de acesta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. identité, lat. identitas)
1. însuşirea a ceea ce este identic.
2. asemănare, similitudine perfectă.
3. ansamblu de date prin care se identifică o persoană.
4. (mat.) egalitate între două expresii algebrice, adevărată, indiferent de valorile numerice ale literelor ce le compun.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. transidentité)
1. identitate sexuală psihică în contradicție cu sexul biologic.
2. identitate plurală, care traversează mai multe definiții (ex. transculturalitate și transidentitate).
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. absolutiser)
1. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută.
2. a considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. admirateur, lat. admirator)
1. (persoană) care admiră ceva sau pe cineva.
2. ~ secret = cineva care admiră o altă persoană, dar își păstrează identitatea secretă față de acea persoană.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Anonymität)
1. calitatea sau starea de a fi anonim; însușirea de a fi anonim; anonimat.
2. situația în care identitatea persoanei care acționează este necunoscută.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. architecte, lat. architectus, gr. arkhitekton)
1. specialist în arhitectură; specialist în proiectarea și construirea clădirilor.
2. persoană a cărei sarcină este să proiecteze planul unei clădiri (sau ansamblu urban) și să dirijeze construcția acesteia.
3. (figurat) creator al unei concepţii privind relaţiile politice interstatale.
4. (figurat) persoană sau entitate care dezvoltă ceva; creator.
6. (var. înv.) arhitecton, arhitector.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assonance, it. assonanza)
1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate.
2. repetare a aceleiaşi vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoţită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bulletin)
1. act, livret oficial care atestă identitatea unei persoane.
2. adeverinţă prin care se consemnează ceva.
3. scurtă comunicare oficială cuprinzând informaţii de actualitate.
4. periodic editat de o instituţie specializată: referate, studii şi informaţii dintr-un anumit domeniu; publicaţie periodică oficială care cuprinde legi, decrete, decizii etc.
5. ~ de vot = imprimat cu numele candidaţilor la o alegere.