agreement

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. agreement)

1. înțelegere între entități pentru a urma un anumit curs de conduită; acord încheiat pentru soluționarea unui litigiu; acord oficial.

aseitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. aseitas)

1. (în scolastică) caracterul unei entități de a avea ea însăși cauza și principiul propriei sale existențe.

colocație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. collocation, I. engl. colocation)

1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziție, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
8. (var.) colocațiune.

compartimentaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. compartimentage)

1. acțiune de compartimentare; separare în entități închise și disjuncte; rezultat al acestei acțiuni.

computațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. computational)

1. referitor la computație, care procedează prin computație.
2. geometrie ~ă = domeniu interdisciplinar care cuprinde reprezentarea pe calculator, introducerea, ieșirea și analiza datelor geometrice, entități geometrice de bază; grafică ~ă = ansamblu de metode și tehnici de conversie a informației numerice în imagini grafice cu ajutorul calculatorului și al periferiei grafice; modalitatea de adaptare a relației om-mașină la nevoile specifice omului.

enantiomorfie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. énantiomorphie)

1. proprietate a unor entități, ale căror imagini se oglindesc reciproc, de a se suprapune între ele numai prin reflectare într-un plan extern; enantiomorfism.
2. (min.) proprietate a două substanțe de a cristaliza în două forme, dintre care una este imaginea inversă a celeilalte.