Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anacoluthe)
1. greşeală de gramatică constând în întreruperea construcţiei sintactice, în frază, cauzată de neconcordanţa dintre planul logic şi cel gramatical al enunţului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conclusion, lat. conclusio)
1. judecată care rezultă dintr-un şir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secţiune din expoziţia unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanţii la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunţul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstraţie.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épanorthose, gr. epanorthosis)
1. figură retorică constând în retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus în acelaşi enunţ, în scopul corectării enunţului sau a unei noţiuni; corecţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. implication, lat. implicatio)
1. idee, fapt care este o consecință imediată a altui fapt sau căruia îi urmează implicit.
2. stare a cuiva implicat într-o afacere, într-un proces.
3. (log.) enunț în care adevărul sau falsul antecedentului atrage după sine adevărul sau falsul consecventului și invers.
4. (mat.) relație logică între două proprietăți astfel că exactitatea celei dintâi atrage exactitatea celei de-a doua.
5. (lingv.) caracteristică modală care exprimă faptul că un anume proces este implicat în enunțul verbului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. modalisation)
1. (lingv.) marcă prin care subiectul îşi exprimă adeziunea faţă de enunţul său.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. deconcretiza)
1. proces de pierdere a valorii concrete, de golire a unei părți de vorbire de sensul ei concret și de dobândire a unui sens abstract, în cadrul enunțului; abstractizare.