confirma
Parte de vorbire: vb.
Etimologie: (fr. confirmer, lat. confirmare)
Etimologie: (fr. confirmer, lat. confirmare)
1. a întări, a susţine, a recunoaşte autenticitatea, exactitatea unui lucru, justeţea unei afirmaţii; a adeveri.
2. (jur.) a renunţa la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.
3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).
4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situaţie.
5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmaţiei.