Dictionar

erbivor, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. herbivore/s/)

1. adj., s. n. (mamifer) care se hrănește cu ierburi.
2. s. n. pl. ordin de mamifere care se hrănesc numai cu vegetale.
 

alpaca 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., sp. alpaca)

1. mamifer erbivor, domesticit, înrudit cu cămila, cu lâna lungă și mătăsoasă, din America de Sud.
2. stofă fină din lâna acestuia.
 

amblipode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amblypodes)

1. pl. mamifere erbivore fosile: grupa copitatelor mari.
 

anoploteriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anoplothérium)

1. animal erbivor fosil din eocenul superior.
 

bizon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. bison)

1. mamifer erbivor sălbatic, mare și puternic, asemănător cu zimbrul.
2. pielea tăbăcită de bizon (1).
 

camelide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. camélidés)

1. pl. familie de erbivore rumegătoare: cămila, dromaderul, lama etc.
 

cangur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. kangourou)

1. mamifer marsupial erbivor mare, din Australia, cu picioarele posterioare lungi, care îi permit deplasarea prin salturi.