Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. bramino)
1. preot, membru al castei sacerdotale, prima dintre cele patru caste indiene; preot al lui Brahma; brahman.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. decemvir, fr. décemvir)
1. fiecare dintre cei zece magistraţi romani care formau comisia ce urma să dea Romei un cod de legi în anul 451 a. Chr.
2. membru al unui colegiu sacerdotal din Roma antică.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat., it. ferula, cf. fr. férule)
1. (antichitate) baston, simbolul demnității sacerdotale.
2. (mitologie) un fel de toiag înconjurat de viță de vie și iederă, care se termină cu un con de pin sau frunze de viță de vie; tirs.
3. (religie) cârjă episcopală medievală.
4. (arhitectură creștină) spațiu introductiv al vechilor bazilici occidentale destinat unor activități specifice; naos, nartex.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. gerocrazia)
1. guvernare a preoţilor; sistem politic bazat pe puterea clasei sacerdotale; hierocrație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ministère)
1. sector al administraţiei de stat condus de un ministru; instituţia respectivă; (p. ext.) sediul acestei instituţii.
2. funcţie, titlu de ministru (1).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pontife)
1. (la romani) membru al colegiului sacerdotal suprem, care supraveghea cultul; pontifice; (astăzi) prelat, episcop.
3. (fig.; şi ir.) persoană considerată, sau având pretenţia a fi o autoritate indiscutabilă.