Dictionar

ereticime

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (eretic + -ime)

1. mulțimea celor care susțin o erezie; mulțime de eretici.
 

ereticitate

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. héréticité)

1. calitatea, însușirea de a fi eretic.
2. (antonim) ortodoxie.
 

adamism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adamisme)

1. doctrină a unor eretici din primele secole ale creștinismului, care apăreau goi în adunări; doctrina adamiților.
2. orientare în cadrul akmeismului, care manifesta preferința pentru elementul biologic primitiv.
 

adamit, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adamite)

1. membru al unei secte care pretinde că găsește inocența lui Adam dinaintea păcatului și care, pretinzând că imită nuditatea lui Adam, respinge utilizarea îmbrăcămintei în adunări; eretic, adept al adamismului.
 

adopțianist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adoptianiste)

1. (Evul Mediu) referitor la adopțianism, sectă eretică creștină care considera că Hristos era fiul adoptiv al lui Dumnezeu.
 

adopțieni

Parte de vorbire:  s.m. pl.  
Etimologie: (fr. adoptiens)

1. (Evul Mediu) membri, adepți ai adopțianismului, sectă eretică creștină care considera că Hristos era fiul adoptiv al lui Dumnezeu.
 

antitrinitarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antitrinitarisme)

1. doctrină eretică în biserica veche care nega dogma creștină a Treimii.
 

arianism 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arianisme)

1. doctrină eretică de la începutul creștinismului, susținută de episcopul Arius (din Alexandria).