eroare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. erreur, lat. error)

1. lipsă de concordanță între percepții și realitatea obiectivă; cunoștință falsă, denaturată; greșeală.
2. a induce (pe cineva) în ~ = a amăgi, a înșela.
3. (jur.) reprezentare greșită asupra unei situații de fapt, ori asupra existenței unui act normativ.
4. diferența dintre valoarea măsurată și cea reală a unei mărimi.

teroare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. terreur, lat. terror)

1. frică, groază, spaimă provocată intenționat, prin amenințări și alte mijloace de intimidare.
2. asuprire bazată pe intimidare; timorare.

abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

anacronism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anachronisme)

1. eroare în fixarea datei unei întâmplări, a unui eveniment etc.
2. lucru care nu corespunde spiritului unei epoci, învechit.

deluzoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. delusorius, fr. délusoire)

1. capabil să inducă în eroare, să înșele, să creeze iluzii; înșelător, iluzoriu.

dezinforma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désinformer)

1. a informa greșit, în mod intenționat, tendențios; a induce în eroare.

disfonografie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dysphonographie)

1. tulburare a limbajului scris; eroare de punere în scris a limbajului oral.

erezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hérésie, lat. haeresis)

1. concepție, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esențiale ale unei doctrine oficiale.
2. (fig.) rătăcire, abatere, greșeală, eroare.