Rezultate principale (Eroare;):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. erreur, lat. error)
1. lipsă de concordanță între percepții și realitatea obiectivă; cunoștință falsă, denaturată; greșeală.
2. a induce (pe cineva) în ~ = a amăgi, a înșela.
3. (jur.) reprezentare greșită asupra unei situații de fapt, ori asupra existenței unui act normativ.
4. diferența dintre valoarea măsurată și cea reală a unei mărimi.
Rezultate secundare (Eroare;):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. terreur, lat. terror)
1. frică, groază, spaimă provocată intenţionat, prin ameninţări şi alte mijloace de intimidare.
2. asuprire bazată pe intimidare; timorare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)
1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anachronisme)
1. eroare în fixarea datei unei întâmplări, a unui eveniment etc.
2. lucru care nu corespunde spiritului unei epoci, învechit.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désinformer)
1. a informa greşit, în mod intenţionat, tendenţios; a induce în eroare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hérésie, lat. haeresis)
1. concepţie, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esenţiale ale unei doctrine oficiale.
2. (fig.) rătăcire, abatere, greşeală, eroare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fallacieux, lat. fallaciosus)
1. care se bazează pe o minciună sau un fals; care caută să înșele, să inducă în eroare; înșelător, amăgitor.
2. (prin ext.) care nu are o bază serioasă, care este fără fundament; iluzoriu.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. inducere)
1. a împinge, a îndemna pe cineva să facă ceva; a incita; a determina.
3. (log.) a face un raţionament inductiv.
4. a produce o inducţie electromagnetică.
5. a produce, a cauza, a provoca.