Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. érudit, lat. eruditus)
1. (şi s.) care posedă cunoştinţe vaste; învăţat, savant.
2. (despre opere ştiinţifice) care dovedeşte erudiţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. érudition, lat. eruditio)
1. cunoaştere temeinică, aprofundată a uneia sau a mai multor ştiinţe; cultură vastă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. eruditissimo)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. şcoala ~ă = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alexandrinisme)
1. ansamblu de manifestări ale civilizaţiei elenistice din Alexandria.
2. sistem filozofic al şcolii alexandrine.
3. stil ornat, subtil şi uneori obscur, propriu poeţilor greci din epoca alexandrină.
4. caracter rafinat, erudit, subtil şi decadent al unei arte, al unei filozofii.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. celtiste)
2. erudit care se ocupă de limba și istoria celtică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conceptisme)
1. şcoală literară spaniolă din sec. XVII caracterizată prin elaborarea excesivă a expresiei, erudiţie, prin abuz de metafore noi şi paradoxale şi prin cultivarea efectelor surprinzătoare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. docte, lat. doctus)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. encyclopédisme)
1. caracter enciclopedic; erudiţie vastă.
2. (med.) sindrom caracterizat prin tendinţa de a desfăşura o activitate politematică în diverse domenii ale artei şi ştiinţei.