Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. escroc)
1. cel care comite o escrocherie, care are obiceiul de a escroca; persoană care încearcă să fure, să înșele; pungaş, şarlatan.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. escroquer)
1. a săvârşi o escrocherie, a înşela.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. escroquerie)
1. înşelătorie, pungăşie, şarlatanie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. camorra)
1. bandă de răufăcători, în Sicilia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)
1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetăţenii bogaţi.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii.
4. ~ de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor; şarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoţeşte o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoţeşte pe miri la cununie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat., it. defraudare)
1. a delapida, a frustra de bani (o bancă, o instituţie etc.); a înşela, a escroca; a frauda.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. escroc)
1. cel care comite o escrocherie, care are obiceiul de a escroca; persoană care încearcă să fure, să înșele; pungaş, şarlatan.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. escroquer)
1. a săvârşi o escrocherie, a înşela.
Parte de vorbire: s.m. (franțuzism)
Origine: (fr. fripon)
1. persoană necinstită, înșelătoare, care fură de la alții prin șmecherie; șarlatan, hoț, escroc.