Rezultate secundare (Esenţial):
Esenţial, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. essentiel, lat. essentialis)
1. care ţine de esenţa unui lucru, referitor la esenţă: fundamental, principal.
Esenţialism
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. essentialisme)
1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului.
2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității.
3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele.
Esenţialitate
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. essentialité)
1. natura internă, profundă, permanentă a lucrurilor.
2. caracterul, starea unui lucru concret sau abstract care îl face esențial.
3. caracterul esențial al unui lucru; esență.
Esenţializa
Parte de vorbire: vb.
Origine: (esenţial + -iza)
1. a desprinde, a degaja esenţa (din obiecte şi fenomene).
Esenţialmente
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. essenzialmente, fr. essentiellement)
1. prin esenţă, mai presus de orice.
Abstract, -ă
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Abstractizare
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)
1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
Accesoriu, -ie
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accessoire, lat. accessorius)
1. adj. care însoţeşte un element principal, dependent de acesta; secundar, neesenţial.
2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.
Accidental, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accidentel)
3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).
Adecvat, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adéquat, lat. adaequatus)
2. (fil.) care reflectă corect însuşirile esenţiale ale unui obiect sau fenomen.
Aide-memoire
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aide-mémoire)
1. îndreptar cuprinzând esenţialul cunoştinţelor unui domeniu, care trebuie memorate.
2. notă înmânată personal de un agent diplomatic celeilalte părţi.