esențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. essentiel, lat. essentialis)

1. care ține de esența unui lucru, referitor la esență: fundamental, principal.

esențialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. essentialisme)

1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului.
2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității.
3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele.

esențialitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. essentialité)

1. natura internă, profundă, permanentă a lucrurilor.
2. caracterul, starea unui lucru concret sau abstract care îl face esențial.
3. caracterul esențial al unui lucru; esență.

esențializa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (esenţial + -iza)

1. a desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene).

esențialmente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. essenzialmente, fr. essentiellement)

1. prin esență, într-un mod intrinsec, mai presus de orice.
2. (var. înv.) esențialemente, esențialminte.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

abstractizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abstractiza)

1. operație a gândirii constând în a degaja din mulțimea însușirilor și legăturilor fenomenelor și obiectelor pe cele fundamentale, esențiale, generale; abstracție.
2. trecere de la concret la abstract.
3. (antonim) concretizare.

accesoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accessoire, lat. accessorius)

1. adj. care însoțește un element principal, dependent de acesta; secundar, neesențial.
2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.

accidental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accidentel)

1. întâmplător, fortuit.
2. secundar, neesențial.
3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).

aclorhidrie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. achlorhydrie)

1. (med.) stare în care nivelul de acid clorhidric din lichidul gastric (esențial pentru digestie) este absent; anaclorhidrie.

adecvat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adéquat, lat. adaequatus)

1. care convine, care corespunde așteptărilor; potrivit, corespunzător.
2. (fil.) care reflectă corect însușirile esențiale ale unui obiect sau fenomen.
3. (antonime) impropriu, inadecvat, neadecvat, nepotrivit.