OK
X
cateter
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cathéter, lat. catheter, gr. katheter)
1.
instrument
de
sondaj
al
canalelor
organice,
dintr-un
tub
fin
din
material
flexibil.
coșgheter
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (coş, după golgheter)
1.
baschetbalist
care
înscrie
cele
mai
multe
puncte
într-o
etapă,
într-un
campionat.
dieter
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. diether)
1.
(chimie
organică)
orice
compus
organic
care
posedă
două
funcții
eter.
eter 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. éther, lat. aether, gr. aither, cer)
1.
(chim.)
combinație
organică,
obținută
din
alcooli
sau
fenoli,
cu
mare
întrebuințare
în
industrie.
2.
eter
sulfuric
(sau
etilic)
(adesea
fără
determinare)
=
lichid
incolor,
foarte
volatil,
inflamabil,
cu
miros
puternic,
obținut
din
alcool
etilic
și
acid
sulfuric
și
întrebuințat
în
medicină
ca
narcotic
și
dezinfectant,
precum
și
în
unele
ramuri
ale
industriei.
3.
substanță
ipotetică
(a
cărei
existență
nu
este
admisă
de
fizica
modernă),
care
ar
umple
întregul
spațiu
și
ale
cărei
oscilații
ar
constitui
undele
electromagnetice.
4.
fig.
(învechit)
aer,
atmosferă,
cer,
văzduh.
5.
(în
concepția
unor
filozofi
greci
antici)
al
cincilea
element
al
universului
(alături
de
foc,
apă,
pământ
și
aer).
eterat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. éthéré)
1.
care
are
mirosul
eterului.
2.
(fig.)
subtil,
diafan.
etereu
Parte de vorbire:
s.n. (reg.)
Etimologie: (necunoscută)
1.
bucată
scurtă
de
lemn.
abscisă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)
1.
(mat.)
număr
real
care
indică
pe
o
axă
lungimea
și
sensul
segmentului
cuprins
între
originea
axei
și
un
punct
dat,
determinând
poziția
acestuia.
2.
prima
coordonată
carteziană
(orizontală)
a
unui
punct.
abstențiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abstention, lat. abstentio)
1.
atitudinea
unei
persoane
care
își
refuză
plăcerea
unui
lucru,
obicei
et
cetera;
abstinență.
2.
acțiunea
de
abținere,
neexercitarea
unui
drept,
refuz
de
a
participa,
de
a
interveni.
acaparant, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (acapara + -ant)
1.
(persoană)
care
acaparează;
acaparator.
2.
(persoană)
care
ia
sau
păstrează
pentru
sine
o
cantitate
considerabilă
de
alimente,
bunuri
et
cetera;
acaparator.
3.
(persoană)
care
ia
sau
păstrează
pentru
sine
lucruri
care
nu-i
aparțin
de
drept;
acaparator.
acaparator, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (după fr. accapareur)
1.
(persoană)
care
acaparează;
acaparant.
2.
(persoană)
care
ia
sau
păstrează
pentru
sine
o
cantitate
considerabilă
de
alimente,
bunuri
et
cetera;
acaparant.
3.
(persoană)
care
ia
sau
păstrează
pentru
sine
lucruri
care
nu-i
aparțin
de
drept;
acaparant.
accede
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (fr. accéder, lat. accedere)
1.
a
avea
acces
(la
un
loc,
la
o
situație
et
cetera);
a
pătrunde.
2.
a
ajunge
la
ceva,
undeva.
3.
a
fi
de
acord;
a
consimți.
acces
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accès, lat. accessus)
1.
posibilitate
de
a
ajunge,
de
a
pătrunde
într-un
anumit
loc,
la
cineva
etc.;
intrare,
loc
pe
unde
se
pătrunde
undeva.
2.
(med.)
simptome
care
apar
brusc
și
determină
o
stare
acută
a
unei
boli.
3.
(fig.)
izbucnire
trecătoare
și
violentă
a
unei
stări
sufletești.
4.
(inform.)
proprietatea
sistemelor
de
memorie
de
a
permite
înregistrarea
și
regăsirea
informației.