-CINETIC, -KINETIC

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. kinetikos „care se mișcă”)

1. „de mișcare, mobil”.

-EGETIC

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -égétique, cf. gr. egetikos „care conduce”)

1. „care conduce, care îndrumă”.

-EMETIC

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -émétique, cf. lat. emeticus, gr. emetikos „care provoacă vomă”)

1. „care provoacă vomă, vomitiv”.

-FILETIC

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -phylétique, cf. gr. phyletes „membru al tribului”)

1. „urmaș, descendent, în linie de descendență, originar”.

-MIMETIC

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. mimetikos „care imită”)

1. „asemănător, care reproduce”.

-PIRETIC

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (grec. pyretikos „de febră, febril”)

1. „de febră”.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza).
5. s. m. alterație.

ACET(O)-, ACETI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. acét/o/-, acéti-, cf. lat. acetum „oţet”)

1. „acid acetic”.

acetaldehidă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acétaldéhyde)

1. (chimie) aldehidă rezultată din oxidarea etanolului, cu formula chimică CH₃CHO, care are un miros caracteristic de măr verde; etanal, aldehidă acetică.

acetamidă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acétamide)

1. (chimie) compus organic, alb, cristalin și solid în forma sa pură, produs prin deshidratarea acetatului de amoniu (CH₃CONH₂); amidă a acidului acetic.