Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. aculeus)
1. (bot.) vârf ascuțit sau altă proeminență care crește pe o plantă; ghimpe, spin, ac.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR bleu; cérulé; bleu de ciel
3. EN blue; sky-blue; heavenlyblue
4. DE blau; himmelblau
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. algaceus, fr. algacé)
2. asemănător cu alga; algoid.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT ampullaceus; ampullaris; ampulliformis
2. FR ampoulacé; ampoulé
3. EN ampullaceous; ampullate; flask-like; sicyoid; skittle-shaped
4. DE flaschenförmig; blasig; blasenförmig; kolbenförmig
5. RU бутылочковидный; aмпуловидный; бутылковидный
6. HU ampullaszerű, palack alakú, hólygszerű
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anconé)
1. (muşchi) extensor al antebraţului, înapoia cotului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. androcée)
1. totalitatea staminelor unei flori.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattage, it. abbattaggio)
1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operaţia însăşi.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)
1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.
4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abscons, lat. absconsus)
1. care este greu de înțeles; obscur; abstrus.
2. (antonime) clar, comprehensibil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abscons + -itate)
1. caracterul a ceea ce este abscons, greu de înțeles.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)
1. care este greu de înțeles, de pătruns; abscons.