Dictionar

Rezultate secundare (Eu;):

-eceu

Parte de vorbire: elem.
Origine:

1. v. eco2-.


-geu

Parte de vorbire: elem.
Origine:

1. v. geo-.


-teu

Parte de vorbire: elem.
Origine:

1. v. teo-.


Aculeu

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. aculeus)

1. ghimpe, spin, ac.

2. emergenţă epidermică rigidă, ascuţită, uşor detaşabilă împreună cu epiderma.


Albastru; ceruleu

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT caeruleus

2. FR bleu; cérulé; bleu de ciel

3. EN blue; sky-blue; heavenlyblue

4. DE blau; himmelblau

5. RU синий; rолубой

6. HU kék, égszínkék


Algaceu

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. algaceus, fr. algacé)

1. legat de alge; algal.

2. asemănător cu alga; algoid.


Abataj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.

2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operaţia însăşi.

3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.

4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.

5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.

6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.

7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.


Abdica

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.

2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.

3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.

4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.


Abscons, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abscons, lat. absconsus)

1. care este greu de înțeles; obscur; abstrus.

2. (antonime) clar, comprehensibil.


Absconzitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abscons + -itate)

1. caracterul a ceea ce este abscons, greu de înțeles.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abstrus, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)

1. care este greu de înțeles, de pătruns; abscons.

2. (var.) (înv.) abstruz.

3. (antonime) clar, evident.