Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. euphorie, gr. euphoria)
1. stare de fericire, de beatitudine.
2. falsă senzaţie de fericire, manifestată ca simptom al unei boli neuropsihice sau provocată de substanţe narcotice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. beatitudo, fr. béatitude)
2. stare patologică de euforie permanentă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cyclothymie)
1. formă uşoară de psihopatie, caracterizată prin alternarea stărilor de euforie cu cele de depresiune.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. euphorique)
2. adj., s. m. f. (om cu temperament) înclinat spre euforie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. euphoriser)
1. a da o senzaţie de euforie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. euphorisant)
1. (medicament) care provoacă euforie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. morphinomanie)
1. toxicomanie constând în folosirea de morfină (prin injecţii subcutanate) pentru a provoca o stare de euforie.