Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (după fr. européaniste)
1. I. legat de europeanismul politic.
2. califică pe oricine apără europeanismul.
3. II. adept al europeanismului.
4. persoană care apără europeanismul.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. européanité)
1. caracterul a ceea ce este european.
2. sentimentul de apartenență la o entitate culturală europeană.
3. (Uniunea Europeană) apartenență la o Europă politică.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. européaniser)
1. a adopta îmbrăcămintea, obiceiurile şi purtările europeneşti.
Parte de vorbire: s.m.pl.
Origine: (fr., engl. boxers)
1. poreclă dată de europeni chinezilor participanţi la răscoala din 1899-1901.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. créole)
1. om de rasă albă, urmaş al primilor colonişti europeni în America Latină sau în coloniile intertropicale (Antile).
2. (s. f.) limbă mixtă provenind din contactul spaniolei, portughezei sau francezei cu un idiom indigen, vorbită de creoli.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. européanisme)
1. caracter european, gust pentru ceea ce este european.
2. poziție politică favorabilă unificării Europei.
3. cuvânt sau expresie împrumutată dintr-o limbă europeană și folosită într-o altă limbă neeuropeană, fără a fi încă bine integrată în vocabularul acesteia.
4. (sinonime) europeism, europenism.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după germ. Indoeuropäist)
1. specialist în indoeuropenistică, știință care studiază limbile indo-europene; indogermanist.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (germ. Indogermanist)
1. specialist în indogermanistică; persoană care studiază limbile indo-europene; indoeuropenist.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Indogermanistik)
1. știință lingvistică care se ocupă cu limbile indo-europene, atât actuale, cât și dispărute, într-un cadru de cercetare interdisciplinară; indoeuropenistică.