Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. événement)
1. întâmplare importantă; (p. ext.) accident (de circulaţie).
2. (fiz.) orice fenomen local şi instantaneu.
3. (mat.) noţiune de bază din domeniul teoriei probabilităţilor care exprimă (ne)producerea unui fenomen în cadrul unui experiment.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. événementiel)
1. care se limitează la descrierea evenimentelor, fără a analiza cauzele acestora.
2. care se referă la un anumit eveniment.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accident, lat. accidens)
1. s. n. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza).
5. s. m. alteraţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (acron/ic/ + -ie)
1. lipsă de concordanţă între timpul real al evenimentelor şi cronologia ideală a narării lor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actualité)
2. ceea ce este actual; (pl.) evenimente curente, la ordinea zilei.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. affliction, lat. afflictio)
1. durere profundă, de obicei de durată, însoțită de depresie sufletească și cauzată de un eveniment nefericit; pedeapsă directă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aléatoire, lat. aleatorius)
1. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic.
2. variabilă ~ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ~ie = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (an1- + acronie)
1. discordanţă între timpul real al desfăşurării evenimentelor şi cronologia ideală a narării lor.