Dictionar

evocare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (evoca)

1. faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte; evocație
2. scriere literară în care se evocă ceva.
 

analepsă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie:

1. evocare ulterioară a unui eveniment istoric.
 

aperitiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. apéritif, lat. aperitivus)

1. I. care deschide apetitul sau pofta de mâncare.
2. II. excitant al poftei de mâncare; mâncare, băutură sau evocare care trezește apetitul; gustare (sau băutură) înainte de masă.
 

dismnezie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dysmnésie)

1. (med.) tulburare de memorie constând în evocarea dificilă sau incompletă a amintirilor (este o formă de amnezie parțială); slăbire a memoriei.
 

evocație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. évocation, lat. evocatio)

1. evocare.
2. (jur.) trimitere a unei cauze spre judecare la altă instanță.
 

frescă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. fresque)

1. tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe o tencuială încă umedă.
2. pictură monumental-decorativă de dimensiuni mari, executată în această tehnică.
3. (fig.) operă literară de evocare plastică, sugestivă, a oamenilor și a moravurilor unei epoci; imagine descriptivă a unui peisaj sau a unui mediu într-o operă literară.
4. (var.) (înv.) fresc.
 

ilustrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. illustration, lat. illustratio)

1. imagine, desen etc. care accentuează, explică sau completează un text.
2. ~ muzicală = însoțire a unei lecții, a unui curs de fragmente muzicale; fond muzical care însoțește o reprezentație teatrală, o evocare literară etc.; coloana sonoră a unui film.