Dictionar

delir

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. délire, lat. delirium)

1. tulburare patologică a conștiinței, manifestată prin aiurări, halucinații etc.
2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv.
 

delirant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. délirant)

1. I. care este în stare de delir, ca de delir.
2. care delirează, care trăiește în afara realității.
3. (med.) care este însoțit de delir, care are caracteristicile delirului.
4. (fig.) care vădește o pasiune foarte puternică; cu o exaltare de delir; exaltat, frenetic.
5. II. bolnav care delirează.
 

encomion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. enkomion, discurs)

1. gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; laudă publică și solemnă, discurs la sărbătorirea cuiva.
2. cântec de laudă adresat cuiva; panegiric, elogiu.
 

entuziasm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enthousiasme, gr. enthousiasmos)

1. însuflețire puternică, avânt, înflăcărare; exaltare.
 

eretism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éréthisme, gr. erethismos)

1. excitație a sistemului nervos senzitiv.
2. ~ cardiac = stare de hiperexcitabilitate cardiacă, la tineri, care se manifestă prin puls rapid și neregulat.
3. (fig.) exaltare violentă a unei pasiuni.
 

exaltație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exaltation, lat. exaltatio)

1. exaltare.