Dictionar

examen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. examen)

1. mijloc de verificare și de apreciere a cunoștințelor, a aptitudinilor unui elev, student, candidat etc.
2. cercetare, examinare atentă a unui lucru; examinare.
3. ~ medical = cercetarea stării sănătății unei persoane de către un medic.
 

autoexamen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. self-examination)

1. examen al propriei persoane.
 

abilita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.
 

actinoscopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinoscopie)

1. (med.) examen optic al unui organ sau țesut prin transparență sau difuziune.
 

acumetrie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acoumétrie)

1. (med.) metodă de evaluare a acuității auditive cu ajutorul acumetrului, folosită pentru a diagnostica și a distinge rapid tipul de surditate pe care îl are pacientul, înainte de a efectua un examen audiometric mai aprofundat; audiometrie.
 

adenogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adénogramme)

1. examen citologic al produsului unui ganglion.
 

admisibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admissible)

1. care poate fi admis; acceptabil.
2. califică pe cineva care a fost considerat demn de admisibilitate într-un examen sau concurs.
3. (antonime) inadmisibil, neadmisibil.
 

admite

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. admittere, după fr. admettre)

1. a accepta, a lua drept bun.
2. a îngădui, a permite.
3. a da curs favorabil (unei cereri).
4. a primi (la un examen).