excavat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT excavatus
2. FR excavé; creusé
3. EN excavate; perfossate; hollowed out
4. DE ausgehöhlt
5. RU воrнутый; полый; пустой
6. HU mélyen kivájt

excavație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excavation, rus. ekskavaţiia)

1. cavitate la suprafața sau în adâncul pământului, în vederea unor obiective tehnice; rezultatul excavării.
2. (med.) adâncitură anormală a unui organ.

excavație

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT excavatio
2. FR évidement
3. EN excavation
4. DE Aushöhlung
5. RU полость
6. HU vájat

excavator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excavateur, rus. ekskavator)

1. mașină de lucru de mare capacitate pentru săpat și încărcat pământul.

excavatorist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (rus. ekskavatorist)

1. muncitor calificat care lucrează cu excavatorul; (neobișnuit) escavator.

acetabul

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acétabule, lat. acetabulum)

1. (anat.) cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului; cotil.
2. excavație a unei cochilii în care stă fixat animalul.

armator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armateur, it. armatore, lat. armator)

1. cel care armează o navă în scopuri comerciale; proprietar de nave.
2. miner specializat în armarea excavațiilor subterane.

banchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. banquette)

1. bancă mică fără spetează; canapea în compartimentele vagoanelor de cale ferată.
2. suprafață orizontală, platformă pe un taluz ori la baza lui, spre a-i spori stabilitatea.
3. rambleu format din excedentul de material excavat.
4. fâșie orizontală de-a lungul unui terasament.
5. (echit.) obstacol natural format dintr-o moviliță acoperită cu iarbă.
6. ~ litorală = platformă de abraziune îngustă la piciorul unei faleze.

brust

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Brust)

1. front vertical care separă un inel de tunel în curs de excavare de inelul alăturat, neexcavat.

butonieră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. boutonière)

1. deschizătură, tivită pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mică tăietură la reverul unei haine bărbătești.
2. depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom, mărginită de cueste situate față în față.
3. mică incizie în piele care permite accesul în plan subiacent.

calotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calotte)

1. fiecare dintre cele două părți ale unei sfere, obținute prin secționarea acesteia cu un plan.
2. ~ craniană = partea superioară a cutiei craniene; ~ glaciară = masă de gheață care acoperă regiunile polare sau părțile superioare ale munților foarte înalți; inlandsis.
3. parte a unei pălării care acoperă capul.
4. tichie (pe creștetul capului).
5. partea superioară a unei cupole semisferice, a unei excavații; boltă de tunel.
6. partea superioară a unei turele.
7. piesă metalică de formă emisferică.