Dictionar

excesiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. excessif)

1. care întrece limita normală; exagerat; abuziv.
2. climă ~ă = climă cu variații mari de temperatură de la un anotimp la altul.
3. (adv.) peste măsură de..., foarte.
 

excesivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. excessivité)

1. calitate a ceea ce este excesiv.
 

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).
 

acidurie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acidurie)

1. prezența excesivă a unui acid în urină.
 

adefagie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adéphagie)

1. (med.) foame excesivă, disproporționată, pe care persoana afectată nu o poate controla; bulimie.
 

adulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adulation, lat. adulatio)

1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.
2. (var.) adulațiune.
3. (antonime) detestare, disprețuire.
 

aerocel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérocèle)

1. formație tumorală datorată distensiei excesive cu aer sau gaz.
 

aerogastrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérogastrie)

1. acumulare excesivă de gaze în stomac.