Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. exciter, lat. excitare)
1. a activa, a stimula funcţia unei celule, a unui ţesut, organ etc.
3. a provoca o senzaţie, un sentiment.
4. (fiz.) a comunica un plus de energie unui sistem fizic.
5. a produce un câmp magnetic într-o maşină electrică.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (fr. s’autoexciter)
1. a se excita pe sine însuși, fără intervenție exterioară.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. excitable)
1. care poate fi excitat (ușor).
2. care se enervează repede, se irită; iritabil.
3. (fiziologie) care este capabil să intre în activitate și să reacționeze sub acțiunea unui agent extern sau intern.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. excitabilité)
1. capacitate a materiei vii de a reacţiona în mod special la stimuli.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT excitabilitas
2. FR excitabilité
3. EN excitability
4. DE Reizbarkeit
5. RU возбуждaемость
6. HU ingerlékenység, ingerelhetőség
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. excitant)
1. adj. care excită; excitator.
2. s. n. substanţă, factor care provoacă excitaţia unui organ(ism).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. excitation, lat. excitatio)
1. excitare.
2. proces fiziologic manifestat prin accentuarea activității funcționale a unei celule, a unui țesut sau organ ca reacție la un stimul.
3. stare de enervare, de încordare, de ațâțare.
4. producere a unui câmp magnetic util în mașini, aparate sau instrumente electrice.
5. producere a câmpului magnetic inductor util în mașinile, aparatele și instrumentele electrice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acuité)
1. capacitate senzorială de a percepe excitaţii foarte slabe; agerime, ascuţime.
2. grad de înălţime pe care îl poate atinge o voce, un instrument muzical.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. afférentation)
1. transmitere a excitaţiei de la neuronii receptori periferici la cei centrali.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. algésimétrie)
1. determinare a intensităţii excitaţiei necesare provocării unei senzaţii dureroase.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. allitération)
1. repetare, cu efect muzical, a aceluiaşi sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproforon, parhomeon.
2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitaţie psihică.
3. tendinţă patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., engl. amok)
1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendinţă la fugă şi impulsuri criminale.
2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anatropisme)
1. curbare a plantelor în direcţia factorului de excitaţie.