Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. excluder)
1. tr. a da afară, a elimina, a nu admite.
2. refl. (despre două elemente) a se respinge ca fiind incompatibile, contrare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. exclude)
1. acțiunea de a exclude și rezultatul ei; dare afară, înlăturare, excluziune.
2. prevedere a unei polițe de asigurare sau a unui titlu aplicabilă în caz de neacoperire.
3. (loc. adv.) până la ~ = în mod total; complet.
4. (var. înv.) eschidere, eschiudere, escludere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alternative)
1. posibilitate sau necesitate de a alege între două soluții, situații etc. care se exclud.
2. fiecare dintre cele două opțiuni ale unei alternative; soluție alternativă.
3. (rar) succesiune a două lucruri care revin rând pe rând; alternanță.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anathème, lat., gr. anathema)
1. excludere a cuiva din sânul bisericii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antinomie, lat. antinomia)
1. contradicţie categorică între două legi, teze sau principii ce se exclud reciproc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. compatibilité)
1. faptul, însuşirea de a fi compatibil.
2. (lingv.) însuşirea de a putea exista împreună, de a suporta asocierea cu un cuvânt sau prezenţa unei categorii gramaticale.
3. (log.) raport între două enunţuri care nu se exclud reciproc.
4. (mat.) proprietate a unui sistem de relaţii de a fi compatibil.
5. (telec.) ~ inversă = retrocompatibilitate.
6. (antonime) incompatibilitate, necompatibilitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. contradictoire, lat. contradictorius)
1. (despre idei, tendinţe, fenomene) care se contrazic între ele, care se exclud reciproc; contrar.
2. în ~ = în opoziţie de idei cu ceva sau cu cineva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contrariété)
1. surprindere neplăcută provocată de o contrazicere.
2. (log.) raport între două noţiuni sau judecăţi care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate amândouă în favoarea unei a treia.