Dictionar

Rezultate principale (Exclude,):

Exclude

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. excluder)

1. tr. a da afară, a elimina, a nu admite.

2. refl. (despre două elemente) a se respinge ca fiind incompatibile, contrare.


Rezultate secundare (Exclude,):

Excludere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. exclude)

1. acțiunea de a exclude și rezultatul ei; dare afară, înlăturare, excluziune.

2. prevedere a unei polițe de asigurare sau a unui titlu aplicabilă în caz de neacoperire.

3. (loc. adv.) până la ~ = în mod total; complet.

4. (var. înv.) eschidere, eschiudere, escludere.


Anatemă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anathème, lat., gr. anathema)

1. excludere a cuiva din sânul bisericii.


Corelaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corrélation, lat. correlatio)

1. relaţie reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependenţă.

2. relaţie de reciprocitate între cuvinte sau unităţi sintactice, în cadrul propoziţiei sau frazei.

3. raport de excludere între termeni care contractează aceeaşi relaţie în mod alternativ.

4. (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, şi reciproc, deci unei drepte, o dreaptă.

5. coeficient de ~ = mărime măsurând relaţia de similitudine între doi factori.


Descalifica

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. disqualifier)

1. tr. a declara (pe cineva) nedemn de stimă, de respect; a dezonora.

2. a exclude dintr-o competiţie (sportivă) pentru comportare necorespunzătoare, abateri, încălcarea anumitor reguli etc.

3. refl. a-şi pierde calificarea profesională.


Disjunctiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. disjonctif, lat. disiunctivus)

1. (log.) care se află într-un raport de disjuncţie.

2. propoziţie (şi s. f.) = propoziţie coordonată care se găseşte într-un raport de excludere faţă de coordonata ei; conjuncţie = conjuncţie care leagă propoziţii disjunctive.


Disjuncţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. disjonction, lat. disiunctio)

1. excludere reciprocă.

2. despărţire, separare; diastază (2).

3. asindent.

4. (biol.) separare a unei perechi de cromozomi în cursul mitozei sau meiozei.

5. (log.) relaţie între două enunţuri care se exclud reciproc; conectiv.


Epura

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. épurer)

1. a curăța de substanțele, de corpurile nefolositoare ori dăunătoare, a purifica apa, spre a o face potabilă.

2. a îndepărta dintr-o instituție, întreprindere etc. elementele necorespunzătoare; a concedia.

3. (fam.) a exclude.

4. (cu privire la fondul unei biblioteci) a îndepărta cărțile necorespunzătoare din punct de vedere științific sau politic.