Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. excomunicare, „a scoate din comunitate”)
1. (persoană) care a fost exclusă dintr-o comunitate religioasă; afurisit, anatemizat.
2. (fig.; s.m.f.) persoană respinsă de un grup.
3. (adj.) îndepărtat; alungat; respins.
Parte de vorbire: adj., s.m.
Origine: (lat. excommunicator)
2. s.m. cel care excomunică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. imblocation)
1. mod de îngropare a celor excomunicaţi, prin acoperire cu pământ şi cu pietre în mijlocul unui câmp.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. excommunicabilis)
1. care merită să fie excomunicat.
2. făcând excomunicarea posibilă sau adecvată.