excurs.-Dicti0nar.ro electronic

excurs

Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (lat. excursus)

1. abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune.
2. disertație sub formă de digresiune, cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic).
3. (înv.) escurs, excursus.

excursie

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. excursion, lat. excursio)

1. plimbare, călătorie pe jos sau cu orice mijloc de transport, de obicei în grup și având un scop instructiv-educativ, sportiv sau de agrement.
2. (fon.) moment în care organele articulatorii iau poziția necesară pentru articularea sunetului; tensiune.

excursionist, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Etimologie: (fr. excursionniste)

1. persoană care merge într-o excursie; un călător sau turist.

excursiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. excursif)

1. cu caracter de excurs.
2. (înv.) escursiv.

autocar

Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. autocar)

1. vehicul rutier confortabil de transport public, conceput pentru distanțe lungi, pentru excursii etc.

bidon

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. bidon)

1. recipient portativ pentru lichide; vas de tablă în care se păstrează apa de băut în excursii, marșuri etc.

cabană

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. cabane)

1. construcție rustică, din lemn, pentru cazarea excursioniștilor sau a vânătorilor.

digresiune

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. digresion, lat. digressio)

1. abatere de la subiectul tratat pentru a lămuri o chestiune secundară sau pentru ca expunerea să fie mai variată; divagație, excurs.
2. elongație aparentă a unei planete în raport cu Soarele.

excurs

Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (lat. excursus)

1. abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune.
2. disertație sub formă de digresiune, cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic).
3. (înv.) escurs, excursus.

excursionist, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Etimologie: (fr. excursionniste)

1. persoană care merge într-o excursie; un călător sau turist.