Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. alternat)
1. drept al unui stat de a fi numit primul în exemplarul care îi revine din textul tratatului la care este parte.
2. schimbare pe rând; succedare regulată a fenomenelor specifice, a culturilor; alternare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. doublet)
1. exemplarul al doilea al unei cărţi, al unei medalii dintr-o colecţie, mărci poştale etc.
2. cuvânt de aceeaşi origine cu altul, diferit ca formă, dar cu sens identic, intrat în limbă pe căi sau în momente diferite.
3. (fiz.) pereche de linii spectrale cu lungimi de undă foarte apropiate.
4. ~ electric = dipol electric.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. individuel)
1. adj. personal, propriu unui individ.
2. care se referă la un singur individ sau la un singur obiect.
3. s. n. concept estetico-literar desemnând exemplarul izolat, cazul particular.