Rezultate principale (Exil):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exil, lat. exilium)
1. pedeapsă constând în expulzarea unui condamnat de pe teritoriul statului sau al ţării al cărei cetăţean este; (p. ext.) plecare voluntară a cuiva din propria-i ţară; situaţia celui exilat.
Rezultate secundare (Exil):
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + exil)
1. exil pe care şi-l impune cineva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. exiler)
1. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. exilarque)
1. şef politic al evreilor aflaţi în captivitatea babiloniană.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (exila)
1. condamnat la exil; aflat în exil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + exil)
1. exil pe care şi-l impune cineva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déporter, lat. deportare)
1. a trimite forţat pe cineva într-o regiune îndepărtată ca pedeapsă; a exila.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (după déporté)
1. (cel) care este trimis forțat într-o regiune îndepărtată, care se află în deportare; exilat, surghiunit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exil, lat. exilium)
1. pedeapsă constând în expulzarea unui condamnat de pe teritoriul statului sau al ţării al cărei cetăţean este; (p. ext.) plecare voluntară a cuiva din propria-i ţară; situaţia celui exilat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. exiler)
1. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (exila)
1. condamnat la exil; aflat în exil.